Învăţământul silvic a început pe teritoriul ţării noastre în 1817, odată cu înfiinţarea primei şcoli de specialitate la Sibiu, şi care avea ca director pe francezul S. Guilleaume. Durata studiilor era de trei ani. Înainte de înfiinţarea şcolii, nevoile administraţiei silvice din Transilvania erau acoperite de specialişti români pregătiţi la Hradek şi Chemnitz.

          În 1851, la Bucureşti ia fiinţă o şcoală de silvicultură, profesori fiind silvicultorii francezi Richamond, Richamme şi Patras, angajaţi de domnitorul Ştirbey. Cursurile aveau o durată de trei ani, iar disciplinele predate erau matematica, botanica şi silvicultura. Şcoala a funcţionat doi ani.

          În 1860, Al Golescu (Arăpilă) ministrul Cultelor, înfiinţează o şcoală de silvicultură la Pantelimon, conducerea acesteia fiind încredinţată lui M. Râmniceanu; mai predau aici cursuri L. Aricescu, P. Pană-Buiescu şi I. Baraş. În 1863 Şcoala de la Pantelimon  se desfiinţează, iar silvicultura este predată o oră pe săptămână la Şcoala de Agricultură. Aceasta, în 1867 devine Şcoală Superioară de Agricultură şi Silvicultură. Profesor de silvicultură era inginerul agricol P. S. Aurelian. În aceste condiţii învăţământul silvic a stagnat.

          Mutându-se şcoala la Herăstrău (1869), cursul de silvicultură a fost încredinţat lui C.F.Robescu absolvent al primei promoţii a Şcolii de la Pantelimon. După 1878 numărul orelor de silvicultură a crescut, disciplina fiind de acum predată de inginerul silvic N.R.Daniliescu. Pentru acoperirea necesarului de cadre silvice, încă din 1860 în baza aprobării Ministerului Cultelor, erau trimişi anual la studii la Nancy câte 21-5 tineri, astfel că la începutul secolului XX numărul absolvenţilor a ajuns la 87, majoritatea lucrând la serviciile silvice româneşti.

          în 1883 s-a trecut prin Parlament legea organizării la Bucureşti a unei şcoli de silvicultură. Studenţii urmau să fie selecţionaţi prin concurs dintre bacalaureaţi sau absolvenţi de 6 clase de liceu. Director al şcolii a fost numit Al Moroiu, iar ca profesori N.R.Danielescu, Vlad Cârnu-Munteanu, N.G.Popovici ş.a.m.d. În cei trei ani de existenţă cursurile au fost promovate de 25 de absolvenţi. În 1886, din motive bugetare, şcoala s-a desfiinţat, învăţământul silvic fiind din nou trecut la Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură de la Herăstrău, unde orele rezervate disciplinelor silvice  s-au înmulţit şi erau predate de N.R. Danielescu şi Th. Pietraru. După absolvirea celor doi ani de studii, studenţii făceau un an practică la Şcoala de Aplicaţie Silvică ce se înfiinţase la Brăneşti iar în cursul verii şi la Sinaia.

          În 1893 a avut loc separarea completă a învăţământului silvic de cel agricol, creându-se Şcoala Specială de Silvicultură de la Brăneşti. La început şcoala a avut un caracter mediu –primul an de practică la pădure urmat de doi ani de cursuri, iar la sfârşit un an şi jumătate de practică la ocol.

          În 1901, la cererea corpului silvic, condiţiile de admitere s-au schimbat, fiind admişi numai absolvenţi de liceu cu bacalaureat şi pe bază de selectare. Cursurile au devenit de trei ani şi jumătate şi un an şi jumătate practică la ocol. La absolvire se dădea un examen de diplomă. În 1904 şi condiţiile de recrutare a profesorilor şcolii au devenit aceleaşi ca şi pentru cadrele din învăţământul superior, absolvenţii însă nu obţineau titlul de inginer decât două decenii mai târziu (1923).

          După o statistică a vremii din 1912, corpul silvic se compunea din 198 absolvenţi (29 la Nancy, 11 la Viena şi Tharandt. 4 la Chemnitz, 43 la Herăstrău, 16 la Bucureşti şi 95 la Brăneşti.

          În 1916 şcoala de la Brăneşti s-a închis din cauza războiului, reînceperea cursurilor făcându-se doi ani mai târziu la Bucureşti în localul Academiei Comerciale şi la Universitate.

          Din 1923 învăţământul superior silvic a fost încadrat la Şcoala Politehnică din Bucureşti, ca Facultate de Silvicultură. Aici a funcţionat până în 1948 cu o mică întrerupere în timpul războiului ca Secţia a V-a, denumită Secţia E.

Între 1948-1953 funcţionează trei institute de învăţământ superior silvic: la Braşov, Câmpulung Moldovenesc şi Bucureşti. În anul 1952 în cadrul Institutului de Exploatare şi Industrializare a Lemnului de la Bucureşti, ia fiinţă o Facultate de Amelioraţii şi Perdele Forestiere de Protecţie, ce funcţionează numai un an. În 1953 are loc comasarea celor trei institute de silvicultură în Institutul Forestier de la Braşov care funcţionează cu patru facultăţi: silvicultura, exploatare şi transporturi, industrializarea lemnului şi economie forestieră. Trei ani mai târziu (1956) centrul universitar Braşov devine Institut Politehnic, iar din 1971 învăţământul superior silvic funcţionează în cadrul Universităţii Braşov, cu Facultatea de Silvicultură cu două secţii: cultura pădurilor şi exploatări-transporturi, o facultate de Industrializarea lemnului cu două secţii: produse semifinite şi produse finite.

Prestigiul de care se bucură pe plan internaţional învăţământul silvic superior românesc, datorat atât bazei materiale cât şi cadrelor didactice de o înaltă ţinută profesională, rezultă din faptul că începând din 1950 cursurile au fost frecventate şi absolvite de numeroşi studenţi din ţări străine: China, Coreea, Vietnam, Cuba, Albania, Ungaria, Bulgaria, India, Egipt, Iordania şi multe ţări africane. Numărul total al ţărilor din care au provenit studenţi străini se ridică la peste 30.

Învăţământul profesional silvic  (pădurar şi brigadier) a luat fiinţă la sfârşitul secolului trecut: la Pădurea Verde – Timişoara în 1878, Brăneşti – Ilfov în 1893, Gurghiu – Mureş în 1893, Cotmani – Cernăuţi în 1888 (mutată în 1918 la Rădăuţi). între anii 1925-1948 în ţară funcţionau 5 şcoli de brigadieri silvici şi pădurari: Brăneşti-Ilfov, Căiuţi-Vrancea, Gurghiu-Mureş, Rădăuţi-Suceava, Pădurea verde-Timişoara.

În 1957 în locul şcolilor medii tehnice, cu profil preuniversitar, iau naştere Centre Şcolare Silvice în cadrul cărora se pregăteau cadre pentru meseriile de pădurar, brigadier silvic, mecanic pentru utilaje forestiere, maistru de parchet ş.a. Pregătirea acestora se realiza fie prin cursuri de scurtă durată (de 6 luni) fie prin cicluri complete de un an şi jumătate sau 2 ani. Pregătirea în meseria de pădurar s-a extins în cadrul unităţilor şcolare cu profil silvic până în 1990.

Reforma învăţământului din 1948 modifică structura pregătirii cadrelor din silvicultură, înfiinţând învăţământul preuniversitar silvic prin 7 şcoli medii tehnice silvice la Năsăud-Bistriţa (unde din 1946 funcţiona o şcoală de brigadieri), Roznov-Neamţ (mutată în 1953 la Câmpulung Moldovenesc, iar din 1954 i se adaugă şi cea de la Rădăuţi), Periş-Bucureşti, Râmnicu-Vâlcea, Caransebeş, Târgu-Secuiesc, Pucioasa-Dâmbiviţa. Totodată se înfiinţează şi 4 şcoli medii tehnice pentru exploatări forestiere şi transporturi la: Miercurea Ciuc, Curtea de Argeş, Piatra Neamţ, Târgu Ocna-Bacău. Acestea funcţionează până în 1957 când iau naştere Centrele Şcolare Silvice. În cadrul acestor Centre se înfiinţează şi şcoli tehnice silvice cu absolvenţi de liceu, absolvenţii devenind conductori silvici.

Anul 1966 aduce noi structurări în învăţământul mediu silvic prin reînfiinţarea liceelor silvice şi crearea a 5 centre: Brăneşti-Ilfov, Gurghiu-Mureş, Năsăud-Bistriţa, Pădurea Verde – Timişoara şi Câmpulung Moldovenesc – Suceava. Spe finele deceniului opt al sec. XX, în cadrul multor şcoli cu profil forestier se înfiinţează clase de silvicultură, iar mai apoi după 1990 chiar şi în şcoli de alte profiluri (în deosebi agricol), astfel că la nivelul anului 2000 funcţionau astfel de clase în peste 40 de şcoli .

Tot în 1966 se înfiinţează peste 40 de şcoli cu profil de exploatare şi mecanizare a lucrărilor silvice.

Din 1990 pe lângă liceele de profil silvic la început şi apoi s-a extins şi la alte şcoli, au funcţionat şi clase postliceale cu pregătire la nivel de  tehnician silvic.

Mai este de menţionat contribuţia ce şi-au adus-o în promovarea şi implantarea unei conştiinţe forestiere – mai ales de început a învăţământului silvic – a marilor silvicultori Marin Drăcea (fost şi elev a şcolii de la Brăneşti), Constantin Chiriţă, C.C.Georgescu, Gr. Eliescu, Al Beldie, I. Lupe ş.a.,  la Brăneşti, iar la Gurghiu Em. Negulescu, S. Paşcovchi, V. Cotta ş.a.m.d.

Prof. Dr. Ing. Ioan Iancu